S******* J******* D* U****** R*****
ReclamantG****** I****** C********
PârâtZ****** I******* C********
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamantul S******* J******* D* U****** R***** in contradictoriu cu pârâta Zgherea (Gruescu) Izabella Cristiana. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Moldova Nouă. Pronunţată astăzi, 26.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 99/2021 din 26.05.2021Amână pronunţarea cauzei pentru termenul din data de 26.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2021Dispune repetarea adresei către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin- Poliţia oraş Moldova Nouă, pentru a ne comunica stadiul cercetărilor efectuate în cauză privind accidentul rutier produs în data de 27.11.2017, a cărui victimă a fost pârâta Zgerea Izabella Cristiana. De asemenea, să ne precizeze dacă în urma cercetărilor s-a stabilit persoana vinovată de săvârşirea accidentului. Pune în vedere pârâtei să facă dovada că la data producerii accientului de circulaţie 27.11.2017 a fost asigurată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12.05.2021, ora 11,00, pentru când părţile, au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 24.03.2021Dsipune efectuarea unei adrese către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin- Poliţia oraş Moldova Nouă, pentru a ne comunica stadiul cercetărilor efectuate în cauză privind accidentul rutier produs în data de 27.11.2017, a cărui victimă a fost pârâta G****** I****** C********. De asemenea, să ne precizeze dacă în urma cercetărilor s-a stabilit persoana vinovată de săvârşirea accidentului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 24.03.2021, ora 11,00.În temeiul disp. art. 229 alin.1 C.pr. civilă reclamanta S******* J******* D* U****** R*****, are termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021