Dosar 1188/244/2019 din 15.01.2020

reziliere contract de arendare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1188/244/2019
Data dosar:
15.01.2020
Instanta:
Curtea de Apel Iași
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
reziliere contract de arendare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.06.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil-Recurs_2
  • Menţine hotărârea primei instanţe

    Admite recursul formulat de recurenta SC Comcereal SA, societate aflată în insolvenţă, prin administrator special Retevoiu Răzvan şi administratorii judiciari Five Administration SPRL Filiala Iaşi şi LD Expert Grup IPURL, împotriva deciziei civile nr. 1578/A/22.10.2019 pronunţate de Tribunalul Vaslui Secţia Civilă, pe care o casează: Rejudecând cauza: Admite apelul formulat de SC Comcereal SA, societate aflată în insolvenţă, împotriva sentinţei civile cu nr. 724/1.07.2019 pronunţate de Judecătoria Huşi, sentinţă pe care o schimbă: Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul E***** M**** în contradictoriu cu pârâta S.C. COMCEREAL S.A. Vaslui. Definitivă. Pronunţată astăzi, 24 iunie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 310/2020 din 24.06.2020
  • Sedinta din data de 18.06.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil-Recurs_2
  • Termen preschimbat

    TERMEN PRESCHIMBAT

  • Sedinta din data de 10.06.2020 la ora 09:30

    Complet: Civil-Recurs_2
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 24.06.2020, soluţia urmând a se pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2020
  • Sedinta din data de 20.05.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil-Recurs_2
  • Termen preschimbat

    Din oficiu, în temeiul art. 230 Cod procedură civilă, preschimbă termenul de judecată din data de 18.06.2020 la data de 10.06.2020 ora 9,30 Sala V Paul Demetrescu, cu menţiunea că judecarea cauzei va avea loc în intervalul orar 9:30 – 10:00, accesul fiind permis cu respectarea măsurilor de protejare a populaţiei dispuse la nivel naţional. Se vor cita părţile de îndată cu menţiunile dispuse pentru primul termen acordat. Dată în Camera de Consiliu, astăzi, 20.05.2020.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2020
  • Sedinta din data de 23.04.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil-Recurs_2
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 09:00

    Complet: Civil-Recurs_2
  • Termen preschimbat

    În temeiul dispoz art 230 cod pr civ, preschimbă termenul de judecată de la 23.04.2020 pentru data de 18.06.2020, ora 9.00. Dispune citarea tuturor părtilor pentru termenul din 18.06.2020, şi aducerea la cunoştinţa acestora a faptului că pentru depunerea inscrisurilor, regula este cea a utilizării mijloacelor de comunicare electronică pemise de lege (email, fax) , urmând ca originalul acestor inscrisuri să fie trimis prin poştă numai in cazul in care va fi solicitat expres de către instanţă. Soluţionată in cameră de consiliu astăzi, 13.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD