M******** A*****
ReclamantS* P**** S**
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul M******** A***** (cu CNP şi cu domiciliul ales) în contradictoriu cu pârâta Petco S.R.L. (cu datele de identificare). Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei nete de 8.061 euro, în echivalentul în lei calculat la cursul B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de diurnă restantă. La suma netă mai sus arătată se va adăuga dobânda legală, calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mure?. Pronunţată azi, 15 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 315/2022 din 15.03.2022Având nevoie de timp pentru delibera, instanţa amână pronunţarea pentru data de 15 martie 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2022Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 02 martie 2022, termen la care silutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2022Amânarea cauzei în vederea efectuării completării raportului de expertiză dispus în cauză.
Incheiere de sedinta din 19.01.2022Amânarea cauzei în vederea legalei constituiri a completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 03.11.2021Amânarea cauzei în vederea studierii completării la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 06.10.2021Amână cauza în vederea efectuării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 08.09.2021Amânarea cauzei în vederea efectuării raportului de expertiză dispus în cauză
Incheiere de sedinta din 20.05.2021Amânarea cauzei în vederea efectuării unei completări la raportul de expertiză întocmit în cauză.
Incheiere de sedinta din 07.04.2021Acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitatea părţilor să studieze raportul de expertiza si sa achite onorariul de expertiza.
Incheiere de sedinta din 03.02.2021Acorda un nou termen de judecata pentru a se reveni cu adresa la expert. Citarea partilor lipsa la termenul de judecata de azi si care nu au termen in cunostinta.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020în vederea întocmirii raportului de expertiză contabilă amână judecarea cauzei pentru data de 25 noiembrie 2020 ora 11,30
Incheiere de sedinta din 30.09.2020-amânarea cauzei pentru a se depune precizările de către părti.
Incheiere de sedinta din 29.06.2020