T** L** S****** C******** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtS***** F***** L****
IntervenientRespinge ca neîntemeiată cererea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea încheierii, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 08.03.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.03.2021Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanta S.C. TOP LAC SERVICE COTROCENI S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., şi cu intervenientul ANGHEL IONEL. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.076,20 lei, reprezentând despăgubire conform dosarului de daună nr. EJ00707339, a penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate la suma de 11.338,15 lei, începând cu data expirării termenului de 40 de zile, 11.05.2020, şi până la data de 20.05.2020, precum şi a penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate la suma de 4.076,20 lei începând cu data de 21.05.2020 până la data achitării integrale a sumelor datorate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.717 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1.719 lei constituie taxa judiciară de timbru, iar 4.998 lei reprezintă onorariul de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 02.12.2020.
Hotarare 9914/2020 din 02.12.2020În baza art. 123 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin H.P.C.S.M. nr. 1375/17.12.2015 şi publicat în Monitorul Oficial al României nr. 970/28.12.2015, faţă de imposibilitatea obiectivă de prezentare a domnului judecător Dari Constantin Ioan, amână pronunţarea la data de 02.12.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 17.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2020Amână pronunţarea la data de 17.11.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2020