T******* G* M***** C*******
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul TUDOSANU Marius Cristian, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Constată că inculpatul Tudosanu Marius Cristian a săvârşit infracţiunea, pentru care a fost trimis în judecată în cauza de faţă, în stare de concurs real de infracţiuni cu infracţiunea de conducerea a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal (faptă comisă la data de 17.01.2018) pentru care, prin sentinţa penală nr. 1257 din 17.12.2020 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2021, a fost condamnat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 91 Cod penal. În baza art. 97 alin.1 Cod penal raportat la art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 9 (nouă) luni închisoare aplicată prin sentinţa menţionată anterior, contopeşte pedepsele de: - 1 (un) an închisoare, aplicată în cauza dedusă judecăţii, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal; - 9 (nouă) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1257 din 17.12.2020 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2021 pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, şi aplică inculpatului Tudosanu Marius Cristian pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă sporul de 3 (trei) luni închisoare, reprezentând o treime cealaltă pedeapsă aplicată, pedeapsa rezultantă fiind de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare. În baza art. 97 alin. 2 Cod penal cu referire la art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului Tudosanu Marius Cristian pe o durată de 2 ani şi 6 luni ce constituie termenul de supraveghere stabilit conform art. 92 Cod penal, termen ce curge de la data de 05.01.2021, când a rămas definitivă sentinţa penală nr. 1257 din 17.12.2020 a Judecătoriei Botoşani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani sau în cadrul Primăriei mun. Botoşani, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal care reglementează revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor impuse şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, consecin?a fiind executarea pedepsei în regim de deten?ie. În baza disp. art. 404 alin. 4 lit. a Cod de procedură penală şi art. 72 alin. 1 Cod penal, scade din pedeapsa aplicată inculpatului Tudosanu Marius Cristian durata reţinerii pentru 24 de ore dispusă la data de 05.09.2019 de către organele de poliţie din cadrul Poliţiei Mun. Botoşani. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 08.04.2021.
Hotarare 354/2021 din 08.04.2021Stabileşte pronun?area la data de 8 aprilie 2021. Pronunţată în şedinţa publică din 2 aprilie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2021Pentru ca inculpatul să depună înscrisuri în circumstanţiere la dosar, amână cauza şi acordă termen la data de 2 aprilie 2021, pentru când se va ataşa şi fişa de cazier judiciar a acestuia.
Incheiere de sedinta din 26.02.2021