J**** C****
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de reclamantul Czegö Janos (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 14 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1231/2021 din 14.09.2021pentru administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 20.05.2021Amână cauza pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 17.03.2021pentru administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 20.01.2021În vederea obţinerii de la ISECO SA a relaţiilor privind actele în baza cărora s-au fpăcut încadrările în grupele de muncă ale angajaţilor reclamanţi, amână judecarea cauzei pentru data de 20 ianuarie 2021 ora 10,00
Incheiere de sedinta din 25.11.2020pentru administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 30.09.2020