G**** S* N******
Apelant InculpatF**** E****
Intimat Parte civilăÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen. admite apelul formulat de inculpatul GURAN NICOLAE împotriva Sentinţei Penale nr. 67/30.06.2020 pronunţată de Judecătoria Câmpeni în dosarul penal nr. 1212/203/2019. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată sub aspectul modului de individualizare a pedepsei aplicate, şi rejudecând cauza în aceste limite: În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 Cod penal renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul GURAN NICOLAE-sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal. În baza art. 404 alin. 3 C.pr.pen. raportat la art. 81 Cod penal aplică inculpatului Guran Nicolae un avertisment ?i atrage aten?ia acestuia asupra conduitei sale viitoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Respinge cererea părţii civile privind obligarea inculpatului apelant la plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, data de 18.11.2020.
Hotarare 716/2020 din 18.11.2020stabileste termen de pronuntare la data de 18 noiembrie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2020amână cauza la data de 17 noiembrie 2020, ora 09:00 pentru a da posibilitatea păr?ilor de a ajunge la o în?elegere
Incheiere de sedinta din 20.10.2020admite cererea de amânare formulată în cauză de apelantul inculpat în vederea angajării unui apărător ales ?i stabile?te un nou termen de judecată la data de 20 octombrie 2020, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 11.09.2020