E******* J*********** C******** A********
PetentAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul Individual al Executorului Judecătoresc Căruceriu Alexandru, şi în consecinţă: Încuviin?ează executarea silită pornită la cererea creditoarei Ciumăru Petrea Diogen prin av. Stoleru Cornelia Lăcrămioara, împotriva debitorului Ciumău Dumitru. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită împotriva debitorului, care nu şi-a îndeplinit de bunăvoie obligaţiile prevăzute în titlul executoriu – sentinţa civilă nr.1305/10.12.2018, a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc decizia civilă nr. 867 din 23 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Suceava, decizia civilă nr.80 din 12 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, constând în : predarea către creditor a imobilului nr. 61 de 992 m.p. format din parcela 3CC de 192 m.p., şi 4f de 800 m.p., şi a cotei de 1 din imobilul nr. 60 identic cu parcela 1CC de 224 m.p. pe care se află construcţiile C1 – casă, fântână C4 şi accesul comun; -predarea către creditor a camerei nr.- 5 de locuit, aflată la parterul casei, în suprafaţă de 17 m.p.- plata sumei de 15.934 lei compusă din 13.004 lei cu titlu de sultă, 867 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel şi 2.063 lei cheltuieli de judecată din recurs, la care se vor adăuga cheltuielile ocazionate de executarea silită, prin executare silită directă şi indirectă ( mobiliară, imobiliară, poprire). Fără cale de atac. Pronun?ată la data de 09 iulie 2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Incheiere finala dezinvestire 473/2020 din 09.07.2020