S****** A*****
Intimat InculpatÎn baza art. 421 punctul 2 litera a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare împotriva sentinţei penale nr.134/2020 din data de 29 ianuarie 2020 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, pe care o desfiinţează în parte în sensul că: Înlătură dispoziţiile instanţei de fond de: - amânare a aplicării pedepsei de 1 an închisoare stabilite în sarcina inculpatului S****** A*****; - stabilire, în baza art. 83 Cod penal, a pedepsei individuale de 1 an închisoare. În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul S****** A*****, la pedeapsa de: - 8 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de mai sus sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alineat 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alineat 2 lit. b Cod penal impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alineat 3 Cod penal, impune condamnatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Satu Mare sau în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alineat 2 Cod procedură penală şi art. 91 alineat 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Menţine în rest dispoziţiile instanţei de fond care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alineat 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă.
Hotarare 285/2020 din 12.06.2020s-a stabilit termen pentru pronuntarea hotararii la data de 12.06.2020, ora 11,00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2020Văzând dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Anexa 1 la Decretul nr. 195/2020 din data de 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, emis de Presedintele României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, Se constată că prezenta cauză nu face parte dintre cele enumerate în mod expres în textul mai sus arătat, respectiv infracţiuni flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestaţii împotriva măsurilor asiguratorii, cele privind cooperarea internaţională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurii de siguranţă cu caracter medical, cele privind infracţiuni contra securităţii naţionale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor şi nici dintre cele stipulate în art. 43 alin. (1) lit. c din acelaşi Decret. Ca atare, în prezenta cauză, operează de drept suspendarea pe durata stării de urgenţă, urmând ca în baza art. 43 alin. (3) din Decret, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsurile necesare pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură.
Rezolutie din 21.04.2020