T******** F*********
ReclamantH*************** S*
PârâtAdmite în parte acţiunea, astfel cum a fost modificată. Anulează decizia de concediere nr.492/20.05.2020. Dispune reintegrarea reclamantei pe postul şi funcţia de?inută anterior concedierii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului de muncă şi până la efectiva reintegrare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi la care se va adăuga dobanda legală penalizatoare calculate de la data încetării raporturilor de muncă şi până la data plăţii efective. Respinge restul preten?iilor ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată acordate proporţional cu pretenţiile admise. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la sediul Tribunalului Bucureşti Secţia a VIII - a. Pronunţată azi, 16.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1930/2021 din 16.03.2021Amana pronuntarea la data de 16.03.2021. Pronuntata azi, 02.03.2021 prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2021Amana pronuntarea la data de 02.03.2021. Pronuntata azi, 16.02.2021 prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2021pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse
Incheiere de sedinta din 15.12.2020Administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 20.10.2020Pentru a se comunica cererea modificatoare
Incheiere de sedinta din 08.09.2020