B** P**** C****** N***** 1*********
PetentR** & R** S*
CreditorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC PAŞCA CIPRIAN NARCIS, şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 188/2020 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC PAŞCA CIPRIAN NARCIS, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditorul SC R** & R** S*, împotriva debitoarei COSTEA ADRIAN, în temeiul titlului executoriu reprezentat de SENTINŢA CIVILĂ NR. 2203/2018 din 21.09.2018 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 7084/271/2018, executorie de drept. Respinge cererea de încuviinţare a executării silite în ceea ce priveşte acordarea dobânzii legale. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu reprezentat de sentinţa menţionată mai sus, respectiv suma de 563,3 lei reprezentând preţ neachitat, cu dobânzi penalizatoare de 0,2%/zi de la scadenţă şi până la plată, suma de 1918 lei reprezentând despăgubiri şi 206,3 lei cheltuieli de judecată. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04 Februarie 2020.
Incheiere de executare silita 395/2020 din 04.02.2020