I******* M************
ReclamantS* E****** R****** A******************** S*
PârâtP**** D*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamantul I******* M************ în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA şi cu intervenientul forţat P**** D*****. Obligă pârâta la plata sumei de 34164,96 lei reprezentând diferenţă despăgubiri în dosarul de daună EJ00700855. Obligă pârâta la plata sumei de 5433,20 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la 18.03.2020 şi până la 21.04.2020, precum şi în continuare la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere asupra diferenţei de despăgubire şi până la achitarea efectivă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5699,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 2129,57 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 3570 lei reprezentând onorariu de avocat. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.10.2020.
Hotarare 11919/2020 din 30.10.2020Amână pronunţarea hotărârii la data de 30.10.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020