M******* O***** C*********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M******* O***** C*********, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336, alin. 1 din Codul Penal. În baza art. 396 alin. 2 C. proc. Pen., cu aplicarea art. 375, art.396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M******* O***** C*********, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „punerea în circula?ie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”, prev. şi ped de art.334, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen. În baza art. 38 al. 1, art. 39 alin. 1 lit. b) din Codul penal contopeşte pedepsele de mai sus ?i aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 2 luni şi 7 zile, rezultând pedeapsa de 10 luni şi 7 zile închisoare. În baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 83, 84 Cod penal, amână aplicarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi atrage atenţia asupra dispoziţiilor articolelor 87 şi 88 din Codul penal privind modificarea şi încetarea obligaţiilor impuse de instanţă şi revocarea amânării aplicării pedepsei. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, obligă pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Încredinţează supravegherea inculpatului – Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava. În temeiul articolului 85 alin. 2 lit. b din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată în cadrul Primăriei com. Moldovi?a sau Primăriei comunei Vatra Moldovi?ei, jud. Suceava. În baza art. 274 alin.1 C. proc.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, din faza urmăririi penale şi suma de 200 lei, din faza judecăţii. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2020.
Hotarare 153/2020 din 06.11.2020