P***** N******
ReclamantC*** J******** D* P***** A***
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de către reclamantul P***** N******,în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** A***, şi în consecinţă: Anulează deciziile nr. 204301/2.04.2020. Obligă pârâta să procedeze la recalcularea pensiei lunare începând cu data de 1.09.2020, şi emiterea unei noi decizii de pensie,cu reţinerea şi valorificarea la determinarea punctajului mediu anual,a veniturilor salariale brute cuprinse în adeverinţa nr. 9540/21.10.2019 astfel completată prin adeverinţa nr.6083/13.08.2020. Respinge cererea reclamantului privind obligarea părătei la recalcularea pensiei lunare, începând cu data de 1.11.2019. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei,cu titlu cheltuieli de judecată. Executorie. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată astăzi,1.09.2020,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1301/2020 din 01.09.2020Amână soluţionarea cauzei la 01.09.2020 pentru ca reclamantul să depună completare la adeverinţa eliberată de angajator sub aspectul menţionării contribuţiilor CAS.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020