F***** B***** M*****
PetentI************ D* P****** J******* V*****
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul F***** B***** M***** în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* V*****. Dispune anularea, în parte, a procesului verbal seria PVLX nr. 0246724/12.12.2020 cu privire la sancţiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile aplicată petentului pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută şi sancţionată de art. 120 alin. 1 lit. i) din H.G. nr. 1391/2006 raportat la art. 100 alin. 3 lit. e) pentru perioada de 60 de zile. Menţine în rest procesul verbal de contravenţie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 29 iunie 2021, la sediul Judecătoriei Rm. Vâlcea, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 3427/2021 din 29.06.2021Amână pronunţarea în vederea deliberării la data de 29 iunie 2021, pentru când se pot depune concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2021Dispune, din oficiu, preschimbarea termenului de judecată stabilit iniţial în dosarul nr. 12411/288/2020, din data de 25 mai 2021, ora 09:00, în data de 14 iunie 2021, ora 09:30, la completul civil C9, pentru când părţile vor fi citate cu copie a prezentei încheieri, petentul cu duplicat de pe materialul probator, inclusiv CD-ul, înaintat de intimat. Definitivă. Pronunţată azi, 23 aprilie 2021, la sediul Judecătoriei Rm. Vâlcea, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 23.04.2021pentru a da posibilitatea petentului să ia cunoştinţă de materialul probator
Incheiere de sedinta din 06.04.2021