S***** G******* R******
PetentI************ D* S*** P***** C****** Î* T********** R***** - I****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul S***** G******* R****** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, având ca obiect procesul-verbal de contravenţie seria ISCTR nr. 201081033 din data de 31.07.2020. Reindividualizează sancţiunea aplicată petentului şi modifică procesul-verbal contestat în sensul înlocuirii sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 4.000 lei cu sancţiunea avertismentului. Menţine în rest dispoziţiile procesului-verbal atacat. Atrage atenţia petentului asupra urmărilor ce se pot produce prin săvârşirea unor astfel de fapte şi îi pune în vedere ca pe viitor să ia măsurile necesare în vederea respectării legislaţiei în vigoare. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Arad, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.11.2020.
Hotarare 4281/2020 din 11.11.2020Stabileşte termen pentru pronunţare în data de 11.11.2020, pronunţarea urmând a se face, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2020Stabileşte termen pentru pronunţare în data de 04.11.2020, pronunţarea urmând a se face, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2020