B****** A***** B********
PetentP****** M*********** T**** M*********** O***** P******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petenta B. A.-B. în contradictoriu cu intimatul I. J. D. P. M. Reduce cuantumul amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PMSY nr. 0103939/17.10.2020 pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 şi sancţionată de art. 66 lit. a din Legea nr. 55/2020 de la suma de 2.500 de lei la suma de 700 de lei. Repune petenta în termenul de 15 zile de plată a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, respectiv a sumei de 250 de lei (corespunzătoare minimului amenzii de 500 de lei), termen de 15 zile care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Respinge în rest plângerea. Respinge cererea intimatului de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Târgu Mureş, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 08.02.2021.
Hotarare 516/2021 din 08.02.2021Amână pronuntarea pentru data de 08. februarie 2021, dată la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică din data de azi, 26 ianuarie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2021Amână pronun?area pentru data de 26 ianuarie 2021, dată la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică din data de azi, 13 ianuarie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2021