P******** D* P* L**** J********** P*******
ApelantL****** N******
Intimat InculpatL****** P****
Intimat PERSOANĂ VĂTĂMATĂAdmite apelul declarat de către P******** D* P* L**** J********** P******* împotriva sentin?ei penale nr. 1340 din data de 09 septembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Ploie?ti, pe care o desfiinţează în parte în latură penală şi rejudecând: Reţine la încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii disp. art.5 C.pen. Reduce cuantumul pedepsei aplicată inculpatului Lemnar Tănase de la 2 ani închisoare la 8 luni închisoare. În baza disp. art.404 alin.4 lit.d C.proc.pen., rap.la disp. art.566 C.proc.pen., dispune luarea măsurii obligării inculpatului L****** N****** la tratament medical până la însănătoşire sau până la o ameliorare care să înlăture starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. Pune în vedere inculpatului L****** N****** că are dreptul să fie examinat şi asistat de un către un medic de specialitate desemnat de acesta şi la alcătuirea planului terapeutic. Pune în vedere inculpatului că este obligat să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să i se efectueze tratamentul şi că în caz de nerespectare a măsurii luate se va dispune faţă de persoana sa măsura de siguranţă a internării medicale. O copie a prezentei hotărâri se comunică Direcţiei de Sănătate Publică Prahova împreună cu Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.37/17 ianuarie 2017, întocmit de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Prahova. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina de plată a acestuia. Dispune plata sumei de 868 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 22 decembrie 2020.
Hotarare 1170/2020 din 22.12.2020Stabileşte pronunţarea pentru data de 22 decembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2020Pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru a asigura asistenţa juridică a inculpatului, acordă termen la dat de 15 decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.11.2020