L** T********* C****** S**
ApelantI************ T********* D* M**** C***
IntimatAdmite apelul declarat de către apelanta LSI T. C. SRL în contradictoriu cu intimatul I. T. DE M.C. împotriva sentinţei civile nr. 2597/2020 pronunţată de către Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul civil nr. 12588/211/2019 pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie seria 019858 din 14.05.2019, pe care îl anuleză cu privire la numiţii B. F., M., G. C., C. A., T. M., P. D., B.D. A. şi S. I. şi îl menţine cu privire la numitul B. I. De asemenea, modifică şi amenda contravenţională aplicată, pe care o reduce de la 160.000 lei la 20.000 lei corespunzătoare faptei rămase. Obligă intimatul la plata în favoarea apelantei a sumei de 1790 lei, cheltuieli de judecată parţiale. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.03.2021.
Hotarare 298/2021 din 03.03.2021Amână pronunţarea hotărârii în cauză pentru data de 03.03.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 17.02.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei conform cu dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Codul de procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.02.2021în vederea comunicării notelor de şedinţă depuse la dosar, în data de 02.12.2020, cu intimatul I.T.M. C.
Incheiere de sedinta din 02.12.2020