V***** F******
IntimatÎn baza art. 292 raportat la art. 297 alin. (1) pct. 33 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, admite cererea de recunoaştere a deciziei de impunere a sancţiunii dispuse în dosar 05.3001116.0 de Polizeiprasidium Rheinpfalz, privind pe intimatul VUŞCAN FLORIAN [ ], prin care acestuia i-a fost aplicată o sancţiune administrativă în cuantum de 108,50 euro. Constată că intimatul VUŞCAN FLORIAN a achitat amenda aplicată în dosar 05.3001116.0 de Polizeiprasidium Rheinpfalz potrivit chitanţei din data de 28.09.2020 (suma de 528 lei). În baza art. 306 din Legea nr. 302/2004 dispune informarea Bundesamt fur Justiz şi a Ministerului Justiţiei cu privire la pronunţarea prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.11.2020.
Hotarare 1440/2020 din 12.11.2020prin rezoluţia judecătorului de cameră preliminară se preschimbă termenul de judecată pentru data de 12.10.2020, sala 64, ora 10.30
Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2020Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2020