S********* N******* A* P*********** Ş* P*********** C********** D** C***** M*****
ReclamantI************ D* P****** A* J******** C************
PârâtG********** C*********
ReclamantC******* G********
ReclamantG****** C***** P****
ReclamantRespinge excep?ia inadmisibilită?ii ac?iunii, invocată de către pârâtul I************ D* P****** A* J******** C************. Respinge ca lipsite de obiect pretenţiile ulterioare datei de 30.01.2017. Respinge, în rest, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în numele şi pentru membrii săi de sindicat Greculescu Constantin, Curiguţ Gheorghe, Gavrilă Crsta Petru, Popoviciu Romulus Daniel Nicolae, în contradictoriu cu pârâtul I************ D* P****** A* J******** C************. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei, în data de 28.01.2021.
Hotarare 40/2021 din 28.01.2021Pentru studierea actelor şi lucrărilor de la dosar, pentru deliberare, în baza dispoziţiilor art.396 alin.1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea hotărârii pentru termenul de judecată din 28 ianuarie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2021Dispune comunicarea adresei depuse către reprezentantul reclamanţilor, S********* N******* A* P*********** Ş* P*********** C********** D** C***** M***** Amână judecarea cauzei la 14 ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 19.11.2020Pentru studierea răspunsului la adresa instanţei, Amână judecarea cauzei la 19 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 22.10.2020Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Caras Severin, nr. 13/14.09.2020, prin care s-a dispus desfiinţarea completului de judecată C20 CAF-(0) şi repartizarea ciclică a dosarelor înregistrare pe rolul acestui complet, amână judecata cauzei la data de 22.10.2020, sala 104, ora 10:00, completul de judecată C28 CAF-0, pentru când se citează părţile.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020