R*********** O***
Recurent ReclamantC******** C**********
Intimat PârâtÎncuviin?ează cererea de amânare a cauzei formulată de intimatul-pârât. Comunică recurentei-reclamante un exemplar al înscrisurilor depuse în şedinţă publică de către partea adversă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 16.02.2023, ora 11:30, pentru când intimatul-pârât are termenul în cunoştinţă, în temeiul art. 229 alin. 1 C.pr.civ., iar recurenta-reclamantă se va cita conform celor mai sus reţinute. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.10.2022.
Incheiere de sedinta din 20.10.2022Repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 20.10.2022 C 6 RNC, ora 11.30 pentru când se citează părţile, intimatul-pârât cu menţiunea de a depune în copie certificată în dublu exemplar pentru comunicare a următoarelor înscrisuri: toate înscrisurile care au stat la baza deciziilor de prelungire a termenului pentru realizarea măsurilor dispuse prin Decizia Curţii de Conturi nr. 3/2019, raportul de audit financiar şi procesul-verbal de constatare emise de Curtea de Conturi, cu anexele aferente referitoare la indemnizaţia de performanţă aferentă anului 2018, iar ambele părţi cu menţiunea de a-şi exprima un punct de vedere scris asupra motivului de casare invocat din oficiu prevăzut de disp. art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ. Pronunţată azi 01.03.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 01.03.2022Amână pronunţarea la data de 01.03.2022 pentru când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi 17.02.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2022Pentru continuitatea completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021Pentru ca recurenta-reclamantă să depună la dosar copia ordinului pe care îl invocă în răspunsul la întâmpinare şi să precizeze cererea de recurs sub aspectul dispozi?iei referitoare la respingerea cererii de suspendare, dacă se critică sau nu această dispoziţie a sentin?ei.
Incheiere de sedinta din 22.04.2021