Dosar 12639/193/2020 din 03.12.2020

lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12639/193/2020
Data dosar:
03.12.2020
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.10.2022 la ora 09:00

    Complet: CSP04
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 193 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul BUJOREANU FLORIN-GHEORGHIŢĂ, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) Cod penal. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, apreciind că prin săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii inculpatul s-a dovedit nedemn de a ocupa astfel de funcţii prin raportare la natura violentă a faptei comise şi la săvârşirea acesteia într-un spaţiu public. Conform art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal executarea pedepsei complementare va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Conform art. 65 alin. (3) Cod penal pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 96 alin. 4 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 977/ 27.04.2015 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul cu nr. 24142/193/2013 modificată şi rămasă definitivă prin decizia nr.977 din data de 27.11.2015 pronun?ată de Curtea de Apel Suceava pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal şi dispune executarea acestei pedepse. În baza art. 43 alin. 1 Cod penal adaugă pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită în cauză la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată stabilită prin sentinţa penală nr. 977/27.04.2015 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul cu nr. 24142/193/2013 modificată şi rămasă definitivă prin decizia nr.977 din data de 27.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte func?ii publice şi de a ocupa o func?ie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Conform art. 65 alin. (3) Cod penal, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri ?i până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 19 şi art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1349, art.1357, art.1381 -1383 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ZAMOSTEANU ANDREI-ALEXANDRU şi obligă pe inculpat, la plata de despăgubiri în cuantum de 20.000 lei, cu titlu de prejudiciu nepatrimonial. În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 19 şi art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1357, 1381 şi art. 1382 Cod civil ?i art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, admite ac?iunea civilă formulată de către Spitalul Judeţean de Urgen?ă „Mavromati” Botoşani ?i, în consecinţă, obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 1873,89 lei, reprezentând cheltuieli cu îngrijirea medicală acordată persoanei vătămate, împreună cu dobânda legală calculată de la data de 29.10.2018 şi până la plata efectivă a sumei în conformitate cu art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011. În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, instan?a va obliga inculpatul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 623 lei, din care suma de 200 lei reprezentând cheltuieli din faza de urmărire penală şi suma de 423 lei reprezentând cheltuieli din faza de camera preliminară şi judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.10.2022.

    Hotarare 1233/2022 din 24.10.2022
  • Sedinta din data de 10.10.2022 la ora 09:50

    Complet: CSP04
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 24.10.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală, astăzi, 10.10.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2022
  • Sedinta din data de 30.05.2022 la ora 09:50

    Complet: CSP04
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru audierea martorilor Caciuc Petronela şi Colipcă Lenuţa.

    Incheiere de sedinta din 30.05.2022
  • Sedinta din data de 28.03.2022 la ora 09:30

    Complet: CSP04
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 30.05.2022, ora 09:50, în vederea administrării probelor.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2022
  • Sedinta din data de 14.02.2022 la ora 09:00

    Complet: CSP04
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 28.03.2022, ora 09:30, în vederea reluării cercetării judecătoreşti.

    Incheiere de sedinta din 14.02.2022
  • Sedinta din data de 04.02.2022 la ora 09:00

    Complet: CSP05
  • Termen preschimbat

    Preschimbă termenul de judecată de la data de 04.02.2022 la data de 14.02.2022, ora 09.00, complet de judecată CSP 04. Se vor cita părţile şi martorul Nuc Dumitru cu menţiunea că termenul a fost preschimbat pentru data de 14.02.2022, ora 09.00, complet de judecată CSP04, inculpatul atât la adresa de domiciliu cât şi prin afişare la uşa instanţei.

    Rezolutie din 04.02.2022
  • Sedinta din data de 26.11.2021 la ora 09:00

    Complet: CSP05
  • Amână cauza

    lipsă martor

    Incheiere de sedinta din 26.11.2021
  • Sedinta din data de 15.10.2021 la ora 09:00

    Complet: CSP05
  • Amână cauza

    pentru administrarea probatoriului

    Incheiere de sedinta din 15.10.2021
  • Sedinta din data de 17.06.2021 la ora 09:00

    Complet: CSP05
  • Amână cauza

    pentru administrarea probelor

    Incheiere de sedinta din 17.06.2021
  • Sedinta din data de 27.05.2021 la ora 09:00

    Complet: CSP05
  • Amână cauza

    lipsă relaţii solicitate

    Incheiere de sedinta din 27.05.2021
  • Sedinta din data de 15.04.2021 la ora 09:00

    Complet: CSP05
  • Amână cauza

    pentru administrarea probatoriului

    Incheiere de sedinta din 15.04.2021
  • Sedinta din data de 18.03.2021 la ora 09:00

    Complet: CSP05
  • Amână cauza

    pentru administrarea probatoriului

    Incheiere de sedinta din 18.03.2021
  • Sedinta din data de 18.02.2021 la ora 09:00

    Complet: CSP05
  • Amână cauza

    pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 18.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD