G********* A** M****
ReclamantP****** G******
PârâtD****** G******
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, astfel cum a fost invocată de pârâtul D. G. prin întâmpinare. Admite în parte cererea de chemare în judecată, precizată. Obligă pârâta P. G. să refacă gardul lateral comun, ce desparte proprietatea reclamantei de proprietatea pârâtei P. G., cu suportarea cheltuielilor ocazionate de refacere în cote egale de către ambele părţi. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, precizată, ca neîntemeiată. Obligă pârâta P. G. să plătească reclamantei suma de 1020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în cauză sub forma onorariului de avocat şi a taxei judiciare de timbru achitate pentru acţiunea astfel cum a fost admisă. Obligă reclamanta să plătească pârâtului D. G. cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu în cuantum de 500 lei sub forma onorariului de avocat. Ia act că pârâta P. G. nu a solicitat cheltuieli de judecată în cauză. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 25.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1292/2022 din 25.02.2022Amână pronunţarea la data de 25.02.2022, având nevoie de timp pentru a delibera. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi 11.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.02.2022Amână pronunţarea la data de 11.02.2022, având nevoie de timp pentru a delibera. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi 28.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.01.2022Amână pronunţarea la data de 28.01.2022, având nevoie de timp pentru a delibera. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi 13.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2022Faţă de lipsa martorei P. I. la prezentul termen de judecată, dispune citarea acesteia cu mandat de aducere. Având în vedere motivul de amânare, respinge cererea de strigare a cauzei la sfâr?itul intervalului orar stabilit, formulată de apărătorul ales al pârâtului D. G. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 13.01.2022, completul C4-4J, sala 2, ora 10:20, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 02.12.2021Va constata că termenul de depunere a întâmpinării pentru pârâţi a expirat la 08.02.2021 (fila 32 verso). Având în vedere faptul că la data de 02.03.2021 s-a depus întâmpinare de pârâtul D. G. (fila 34), va constata că întâmpinarea depusă de acesta a fost depusă la dosar cu încălcarea dispoziţiilor art. 201 alin. 1 C. pr. civ., conform art. 208 alin. 2 C. pr. civ., acesta fiind decăzut din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii cu excepţia celor de ordine publică. De asemenea, va constata că pârâta P. G. nu a depus întâmpinare la dosar, conform art. 208 alin. 2 C. pr. civ., acesta fiind decăzut din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii cu excepţia celor de ordine publică. Va încuviinţa pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martora P. I., apreciind că, potrivit dispozi?iilor art. 258 alin. 1 C. pr. civ. raportat la art. 255 alin. 1 C. pr. civ., probele sunt admisibile ?i conduc la solu?ionarea cauzei. Va respinge proba testimonială cu martora D. M. În condiţiile art. 254 alin. 2 pct. 4, va încuviinţa pentru pârâta P. G. proba testimonială cu un martor. Pune în vedere pârâtei P. G. să indice datele martorului a cărui audiere o solicită în termen de 5 zile. Se citează martorii. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului încuviinţat, şi acordă termen de judecată la data de 02.12.2021, completul C4-4J, sala 2, ora 10:20, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 23.09.2021Comunică pârâtului persoană fizică precizările şi înscrisurile depuse de reclamantă la prezentul termen de judecată, în vederea exprimării pozi?iei procesuale. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 23.09.2021, completul C4-4J, sala 2, ora 10:20. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 17.06.2021Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare, formulată de apărătorul ales al reclamantei. În vederea justei stabiliri a cadrului procesual, pune în vedere reclamantei, sub sancţiunea suspendării, să precizeze expres şi în scris petitele cererii de chemare în judecată prin raportare la fiecare pârât, precum şi să depună toate înscrisurile, inclusiv planşe foto, la care face referire în cuprinsul cererii. Totodată, pune în vedere pârâtei P. G. să depună extras CF cu privire la imobilul în privinţa căruia se susţine că se învecinează cu proprietatea reclamantei. Din oficiu emite adresă către P. L. ?. pentru a depune la dosar înscrisurile întocmite cu ocazia prezentării la evenimentul din data de 27.03.2020. Prorogă discutarea aspectelor legate de competenţă, estimare, excepţii şi probe pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 17.06.2021, completul C4-4J, sala 2, ora 09:00, pentru când se citează reclamanta, pârâţii având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 aprilie 2021.
Incheiere de sedinta din 22.04.2021