R*** (******** S**
PetentC*********** J******* P***** P******** C************* M********
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petenta R*** (******** S** în contradictoriu cu intimata Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mehedinţi, ca neîntemeiată. Menţine procesul verbal de contravenţie seria ANPC nr. 0825081/21.01.2020 ca fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 02.07.2020.
Hotarare 1083/2020 din 02.07.2020Suspendat, începând cu data de 16.03.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 42 şi art. 43 din decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi având în vedere şi Hotărârea nr. 10 din 19.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova