B******** A******** C******
InculpatA**************** C********
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2972/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, privind pe inculpatul B.A.C.trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, în formă continuată (4 acte materiale), faptă prev. ?i ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod. Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B.A.C.Încheierea se comunică de îndată procurorului şi părţilor. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.07.2020.
Incheierefinalacameraconsiliu706/2020 din 16.07.2020