D**** V***** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtI*** M*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta DAMAR VISIOIN SRL, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, ?i intervenientul for?at I*** M*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11940,62 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalită?i de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 20.02.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 18743,67 lei, calculate începând cu data de 31.12.2020 şi până la data plă?ii par?iale a debitului, respectiv 20.02.2020. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3334 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiară de timbru ?i onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronun?ată astăzi, 28.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 11162/2020 din 28.12.2020Amână pronunţarea la data de 28.12.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, 11.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2020