D**** V***** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtP****** I**** L****
IntervenientAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta DAMAR VISION S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. şi cu intervenientul forţat PÎSLARU IONEL-LACHE. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 7.088,76 lei, reprezentând diferenţă de despăgubire aferentă dosarului de daună EJ00638201. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi de întârziere, calculate prin raportare la suma de 12.874 lei, de la data de 08.11.2019 până la data de 03.12.2019, şi calculate prin raportare la suma de 7.008,76 lei, începând cu data de 04.12.2019 şi până la data achitării integrale a debitului principal. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.690,98 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.10.2020.
Hotarare 8356/2020 din 26.10.2020