S*** E***** Ş*****
ReclamantC***** H******* R*********** P*** P*****
PârâtS*** D******* d********* p******** a*** l* C**********
ReclamantAdmite acţiunea civilă formulată de către reclamanţii S*** E***** Ş*****, şi Sida Daniela, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Brad Carmen Daniela, în contradictoriu cu comuna Hălmăgel. Dispune rectificarea suprafeţei imobilului cu nr. top 216/b înscris în C.F nr. 301079 Hălmăgel, de la 1803 m.p, la suprafaţa măsurată de 4037 m.p, conform Raportului de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert judiciar Jula Gheorghe, care face parte integrantă din prezenta sentinţă. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni de către BCPI Gurahonţ în coala de carte funciară. Fără cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Gurahonţ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 23.11.2021.
Hotarare 464/2021 din 23.11.2021Pentru când se va depune viza OCPI, şi expertul va lămuri cui aparţin imobilele învecinate şi va include în expertiză acea parte cu vecinătă?ile. T. 23 noiembrie 2021, ora 09,40
Incheiere de sedinta din 19.10.2021Pentru când se va depune procesul - verbal de receptie al lucrării T. 19.10.2021, ora 09,07
Incheiere de sedinta din 21.09.2021Pentru când se depune procesul - verbal de recepţie al lucrării, sub sanc?iunea amenzii. T. 21 septembrie 2021, ora 09:02
Incheiere de sedinta din 07.09.2021Pentru când se va depune viza de cadastru. T. 07.09.2021, ora 09,00
Incheiere de sedinta din 29.06.2021Acordă un nou termen pentru studierea raportului de expertiză. T. 29 iunie 2021, ora 09,15
Incheiere de sedinta din 11.05.2021Pentru depunerea raportului de expertiză. T. 11.05.2021, ora 9:30
Incheiere de sedinta din 16.03.2021T. 16.03.2021, ora 09,20. Pentru depunerea de către reclamant a extrasului de CF actualizat. Pentru când se va cita expertul judiciar Jula Gheorghe în vederea efectuării raportului dexdpertiză topografică dispus în cauză. Stabileşte în sarcina reclamantului obligaţia achitării onorariului provizoriu în sumă de 1500 lei în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probaţiune
Incheiere de sedinta din 09.02.2021T. 09.02.2020, ora 10,10; Asupra cererii de amânare din motive medicale depusă de către reprezentanta convenţional al reclamantului, având în vedere prevederile art.6.3 lit.c al CEDO, în care sunt formulate garanţiile pentru desfăşurarea corectă şi echitabilă a tuturor procedurilor judiciare, civile sau penale, aceste garanţii impunând derularea acestor proceduri în aşa fel încât să fie atins obiectul şi scopul pentru care ele au fost prevăzute în Convenţie, pentru realizarea unui proces echitabil şi asigurarea dreptului la apărare, o apreciază ca fiind legală, motiv pentru care o admite şi va dispune continuarea judecăţii.
Incheiere de sedinta din 12.01.2021