A** C**** S**
ReclamantW*** A** H****** L*** B******* S******** O******
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei în cuantum de 1200 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând compensaţie, şi a dobânzii legale calculate asupra echivalentului în lei la data plăţii a sumei în cuantum de 1200 euro, calculată începând cu data de 29.05.2020 până la achitarea integrală a compensaţiei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1300 lei, din care 200 constând în taxă judiciară de timbru şi 1100 lei constând în onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Ilfov. Cererea se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 13.11.2020.
Hotarare 9323/2020 din 13.11.2020Amână pronunţarea la data de 13.11.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2020