T******* C**** V*******
PetentI************ D* P****** J******* C********* S******** R*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta ***, în contradictoriu cu intimata ***. Modifică procesul verbal de constatare ?i sanc?ionare a contraven?iei seria PCTX nr. 0313529, emis de intimată, în sensul că înlocuie?te sancţiunea amenzii în cuantum de 580 lei cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei asupra urmărilor ce se pot produce prin săvârşirea unor astfel de fapte şi îi pune în vedere ca pe viitor să ia măsurile necesare în vederea respectării legislaţiei în vigoare. Men?ine, în rest, procesul-verbal de constatare ?i sanc?ionare a contraven?iei. Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronunţată astăzi, 19.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 4526/2021 din 19.04.2021În temeiul art. 396 C.proc.civ., amână pronunţarea pentru data de 19.04.2021, când aceasta va avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 06.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2021pentru când se vor audia cei doi martori ai petentei, concomitent.
Incheiere de sedinta din 09.02.2021termen preschimbat
Preschimbă termenul de judecată stabilit iniţial la data de 15.12.2020, pentru data de 09.02.2021, ora 15:00, sala 3. Părţile vor fi citate cu o copie a prezentei încheieri şi cu aceleaşi dispoziţii puse în vedere pentru termenul de judecată iniţial. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 25.11.2020.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020pentru când va fi citată petenta cu menţiunea de a se prezenta personal în vederea ascultării şi martorii în vederea audierii
Incheiere de sedinta din 20.10.2020