C****** Z*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod penal rap. la art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod penal, cu aplic. 396 alin. 1 şi 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C****** Z*****, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (fapta din data de 06.10.2019). În baza art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 500 lei în cursul urmăririi penale şi 700 lei în cursul camerei preliminare şi a judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.12.2020.
Hotarare 3530/2020 din 23.12.2020Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 23.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.12.2020Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 18.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2020Pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 05.11.2020