A****** S******** G** A***** I***
ReclamantŞ***** G********* T*** M******** I***
PârâtB****** G*******
ReclamantRespinge actiunea formulata de reclamanta Alianta Sindicala Gh Asachi Iasi cu sediul in - în numele şi pentru B****** G******* în contradictoriu cu parata Scoala Gimnaziala Titu Maiorescu Iasi cu sediul in -. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 23.11.2020, iar, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1734/2020 din 23.11.2020Având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată întrucât unul din membrii acestuia, respectiv doamna judecător Filipescu Silvia, se află în concediu medical, dispune amânarea pronuntării la data de 23 noiembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2020Amână pronuntarea în cauză la data de 16.11.2020 pentru când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform disp,art. 396 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2020