I*** I**
ReclamantC*** D* P***** S********* A M**
PârâtRespinge excepţia prematurităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Sectoriale de Pensii invocată de această pârâtă. Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Buzău sub sancţiunea nulităţii. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi 04.11.2020.
Hotarare 723/2020 din 04.11.2020Amână pronunţarea la data de 04.11.2020, având în vedere lipsa preşedintelui completului de judecată LMAS6, aflat în concediu medical, respectiv imposibilitatea constituirii completului astăzi, data de 21.10.2020, şi ţinând cont de prevederile art. 123 alin. 3 şi 4 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti. Pronunţată astăzi, 21.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2020Amână pronunţarea la 21.10.2020. Cu drept de a formula cale de atac odată cu fondul. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2020