B**** M* C*******
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 9428/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, cu privire la inculpatul BALAJ CRISTIAN, cercetat sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului, prev. ?i ped. de art. 336 al. 1 Cp. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BALAJ CRISTIAN. Dispune comunicarea încheierii, de îndată, procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 24.07.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 24.07.2020