K***** K******** S*****
InculpatD***** - S******** T********* O*****
Reprezentant legalÎn baza art. 362 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 2 Cod procedură penală, constată temeinică şi legală şi menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul - K K S, luată prin Ordonanţa de dispunere a controlului judiciar emisă la data de 22.04.2020 în dosarul nr. 80/D/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea. Pe durata cât se află sub control judiciar, inculpatul K K S trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ BIHOR – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depă?ească limita teritorială a jud. Bihor, decât cu încuviin?area prealabilă a organului judiciar în faţa căreia se află cauza; g) să comunice, periodic, conform programului de supraveghere, informa?ii relevante despre mijloacele sale de existen?ă: h) să nu de?ină, să nu folosească ?i să nu poarte arme. Inculpatului K K S i se atrage atenţia că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Potrivit art. 362 alin. 2, raportat la art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar privind pe inculpatul K K S urmează a se realiza în tot cursul judecăţii, însă nu mai târziu de 60 de zile, termen calculat de la data pronunţării prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 20 iulie 2020.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 20.07.2020