Dosar 1281/115/2020 din 24.07.2020

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1281/115/2020
Data dosar:
24.07.2020
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Sectia I Civila
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.10.2020 la ora 13:00

    Complet: C9 (0) - CIVIL
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta M******* E*****, cu domiciliul procesual ales la sediul reprezentantului, prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa PP „Floarea Soarelui” Reşiţa şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să calculeze şi să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând majorarea salariului de bază cu procentul de 10%, acordată diferenţiat personalului didactic care asigură predarea simultană în învăţământul preşcolar, începând cu data de 01.09.2017 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe, sume actualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi daune interese moratorii sub forma dobânzii legale aferente acestora, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.

    Hotarare 1031/2020 din 16.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD