Dosar 1294/90/2020 din 21.05.2020

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1294/90/2020
Data dosar:
21.05.2020
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.02.2021 la ora 11:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de contestatorul, Şerbănescu Gheorge, în contradictoriu cu intimata, C*** J******** D* P***** V*****; Anulează decizia nr. 158408/30.04.2020; Obligă pe intimata, C*** J******** D* P***** V*****, să revizuiască pensia reclamantului, având în vedere stagiul complet de cotizare de 20 ani realizat în grupa I de muncă şi să emită o decizie prin care să acorde drepturile de pensie în funcţie de perioada de cotizare anterior menţionată, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 3/1977; Obligă pârâta să plătească reclamantului sumele reprezentând diferenţa dintre pensia legal cuvenită şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 21.05.2017 şi până la emiterea unei noi decizii, sume actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală, calculată de la data 21.05.2017 până la data plăţii efective; Obligă pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei faţă de contestator; Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată, azi, 05.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 206/2021 din 05.02.2021
  • Sedinta din data de 20.11.2020 la ora 10:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se solicita relaţii.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2020
  • Sedinta din data de 11.09.2020 la ora 11:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului; În acest sens, stabileşte termen de judecată pe data de 20.11.2020 cu citarea părţilor, intimata cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei buletinul de calcul care stă la baza deciziei nr. 158408/23.10.2000; Cu drept de apel odată cu fondul; Pronunţată, azi, 11.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Incheiere de sedinta din 11.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD