A******** D* P********** N** 8 - 1 M**
ReclamantT******** P****
PârâtAdmite excepţia perimării cererii, invocată din oficiu. Constată perimată cererea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI 8-1 MAI în contradictoriu cu pârâta T******** P****, având obiect "pretenţii". Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată la data de 05.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6312/2021 din 05.07.2021Având în vedere lipsa părţilor la termenul de judecată, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecăţii cauzei. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.12.2020.
Incheiere suspendare din 07.12.2020pt a se face demersuri şi a se preciza dacă s-a dezbătut sau nu succesiunea de pe urma pârâtei şi pt indicarea moştenitorilor acesteia
Incheiere de sedinta din 28.09.2020suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, conform Decretului Preşedintelui României nr. 240/2020