D**** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** C***
PârâtAdmite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta D. M., în contradictoriu cu pârâta C.J. DE P.C. – C. P. A. L. NR. 189/2000, . Anulează hotărârea nr. 45684/19.11.2019 emisă de pârâtă la data de 19.11.2019. Obligă pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să îi acorde reclamantei, începând cu data de 01.05.2019, drepturile aferente calităţii de refugiat în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 lit. c din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada septembrie 1940 – martie 1945. Respinge, în rest, ca neîntemeiate, pretenţiile reclamntei. Prezenta sentinţă este definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.12.2020.
Hotarare 2750/2020 din 15.12.2020în vederea citării reclamantei, cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 06.10.2020în vederea administrării probei testimoniale, precum şi în vederea citării pârâtei, cu menţiunea de a depune la dosar, dovada comunicării hotărârii atacate
Incheiere de sedinta din 14.07.2020în vederea administrării probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 02.06.2020Potrivit art. 230 din noul Cod de procedură civilă, „Termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi”. Având în vedere Hotărârea CSM nr. 191/10.03.2020, Hotărârea din 11.03.2020 a Colegiului de conducere a Tribunalului Cluj şi ţinând cont de necesitatea imperioasă de prevenire a răspândirii la nivel naţional a infecţiei cu Coronavirus COVID-19 - situaţie ce a determinat aprobarea de către Guvern a unor măsuri suplimentare de combatere a acestui virus-, se va face aplicarea art. 230 mai sus citat şi se va dispune preschimbarea termenului de judecată din data de 21.04.2020 pentru data de 02.06.2020, părţile urmând a fi citate pentru acest nou termen de judecată, cu menţiunea „termen preschimbat din oficiu”.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020