Dosar 13020/320/2020 din 20.11.2020

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13020/320/2020
Data dosar:
20.11.2020
Instanta:
Judecătoria Târgu Mureș
Departament:
civil
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.01.2021 la ora 08:30

    Complet: CC 6
  • Admite cererea

    Admite cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta Direcţia Sanitar Veterninară şi pentru Siguranţa Alimentelor M. în contradictoriu cu pârâtul S. F. SRL. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.870,68 lei, la care se adaugă penalită?i de întârziere în cuantum de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scaden?ă ?i până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronun?are pentru cei prezen?i ?i de la comunicare pentru cei lipsă, apel ce se va depune la Judecătoria Târgu Mure?. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, azi, 29.01.2021.

    Hotararecameraconsiliu635/2021 din 29.01.2021
  • Sedinta din data de 19.01.2021 la ora 15:00

    Complet: CC 6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD