C**** N****** I**
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** T********
Parte civilăÎn temeiul art. 362 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 C.pr.pen., rap la art. 207 alin. 2-4 Cod de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă prin Ordonan?a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj în data de 18.02.2020, în dosarul nr. 1771/P/2019 şi menţinută prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 10.04.2020 în dosarul nr. 1312/252/2020/a1.1, faţă de inculpatul C**** N****** I** , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. În temeiul art. 207 alin. (4) Cod de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul C**** N****** I**, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înaintea expirării termenului de 60 de zile prev. de art. 207 alin. (7) Cod de procedură penală. În baza art. 215 alin. (1) C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Lugoj ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Lugoj cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poli?ia Oraşului Buziaş conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d) să nu depăşească o anumită limită teritorială, respectiv teritoriul României, decât cu încuviin?area prealabilă a organului judiciar competent. e) să comunice periodic Poliţiei Oraşului Buziaş, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În temeiul art. 215 alin. (3) Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. (4) Cod de procedură penală, supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către Poli?ia Oraşului Buziaş. În temeiul art. 215 alin. (5) Cod de procedură penală, dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatului C**** N****** I**, Poli?iei Oraşului Buziaş, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Buziaş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră. În temeiul art. 242 alin. (1) Cod de procedură penală, respinge solicitarea inculpatului, formulată prin avocatul ales, de revocare a măsurii controlului judiciar. În baza art. 275 alin. (2) Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 100 de lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.06.2020, ora 10:30.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 05.06.2020