Dosar 1322/225/2020 din 04.02.2020

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1322/225/2020
Data dosar:
04.02.2020
Instanta:
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
Departament:
..
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.04.2022 la ora 13:30

    Complet: Complet Penal 2
  • Soluţionare

    Admite sesizarea din oficiu. În baza art. 278 Noul cod procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în conţinutul dispozitivului sentinţei penale nr. 432/01.04.2022, în sensul că se va trece:” Constată că prin sentinţa penală nr. 1/11.01.2013 a Judecătoriei Orşova, definitivă prin nerecurare la data de 29.01.2013, pronunţată în dosarul nr. 620/274/2012, inculpatul S**** J***** C********* a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 şi art. 209 alin. 1 lit. a), e), g), i) Cod penal”, în loc de ” Constată că prin sentinţa penală nr. 1/11.01.2013 a Judecătoriei Orşova, definitivă prin nerecurare la data de 29.01.2013, pronunţată în dosarul nr. 620/274/2012, inculpatul S**** J***** C********* a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 şi art. 209 alin. 1 lit. a), e), g), i) Cod penal” În baza art. 278, al. 3 C. pr. pen. despre îndreptarea efectuată se va face menţiune şi la sfârşitul actelor corectate. Cu apel. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi 27.04.2022, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.

    Incheiere indreptare eroare materiala 302/2022 din 27.04.2022
  • Sedinta din data de 01.04.2022 la ora 14:30

    Complet: Complet Penal 2
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. pr. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 Cp, condamnă pe inculpatul S**** J***** C*********, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea, în stare de recidivă poscondamnatorie, a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. art. 335 alin. 1 cod penal. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 cod procedură penală cu aplic. art. 41 alin. 1 cod penal, condamnă pe inculpatul S**** J***** C*********, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea, în stare de recidivă poscondamnatorie, a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 1 şi 4 cod penal. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 cod procedură penală cu aplic. art. 41 alin. 1 cod penal, condamnă pe inculpatul S**** J***** C*********, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea, în stare de recidivă poscondamnatorie, a infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. 1 cod penal. În baza art. 38 Cod penal, Constată concurente infracţiunile pentru care se va dispune condamnarea inculpatului S**** J***** C********* prin prezenta sentinţă. În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C.p, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care o spore?te cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 2 ani şi 6 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 1/11.01.2013 a Judecătoriei Orşova, definitivă prin nerecurare la data de 29.01.2013, pronunţată în dosarul nr. 620/274/2012, inculpatul S**** J***** C********* a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, pentru săvâr?irea infrac?iunilor prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 şi art. 209 alin. 1 lit. a), e), g), i) Cod penal. În baza art. 96 alin. 4 Cod penal, Revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1/11.01.2013 a Judecătoriei Orşova, definitivă prin nerecurare la data de 29.01.2013, pronunţată în dosarul nr. 620/274/2012. În baza art. 96 alin. 5 rap. la art. 43 alin. 1 Cod penal, adaugă la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni stabilită conform prezentei sentinţe, pedeapsa de 3 ani stabilită prin sentinţa penală nr. 1/11.01.2013 a Judecătoriei Orşova, definitivă prin nerecurare la data de 29.01.2013, pronunţată în dosarul nr. 620/274/2012, urmând ca inculpatul S**** J***** C********* să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 6 luni, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, Aplică inculpatului S**** J***** C********* pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) Cp. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale nr. 1/11.01.2013 a Judecătoriei Orşova, definitivă prin nerecurare la data de 29.01.2013, pronunţată în dosarul nr. 620/274/2012, care nu contravin prezentei sentinţe. Dispune emiterea mandatatului de executare a pedepsei închisorii, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 397 alin. 1 C.proc. pen raportat la art. 19 şi art. 25 C. pr. pen., cu referire la art. 1357 C.civ., admite în parte ac?iunea civilă formulată de părţile civile Niţu Cristinel şi Drăghiea Andreea Diana, ?i obligă inculpatul să plătească acestora suma de câte 10.000 de lei pentru fiecare, reprezentând daune morale. În baza art. 397 alin. 1 C.proc. pen raportat la art. 19 şi art. 25 C. pr. pen., cu referire la art. 1357 C.civ., admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă Drăghiea Andreea Diana, ?i obligă inculpatul să plătească acesteia suma de 460 de lei reprezentând daune materiale. În baza art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 450 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală). În baza art. 275, al. 6 C. pr. pen. Suma de 434 lei reprezentând onorariul parţial pentru apărător desemnat din oficiu, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.04.2022 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.

    Hotarare 432/2022 din 01.04.2022
  • Sedinta din data de 15.02.2022 la ora 10:00

    Complet: Complet Penal 2
  • Amână cauza

    Având în vedere dispoziţiile art. 405 alin. (2) rap. la art. 405 alin. (1) din C.proc.pen. modificat prin Legea 130/2021 rap. la art. 391 alin. (1) C.proc.pen. modificat prin Legea nr. 130/2021, va informa părţile că deliberarea, redactarea şi pronunţarea va avea loc la data de 01.04.2022 prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 15.02.2022
  • Sedinta din data de 25.01.2022 la ora 10:00

    Complet: Complet Penal 2
  • Amână cauza

    Dispune emiterea unei adrese către DEPABD. Dispune emiterea unui mandat de aducere pentru martor.

    Incheiere de sedinta din 25.01.2022
  • Sedinta din data de 04.01.2022 la ora 10:00

    Complet: Complet Penal 2
  • Amână cauza

    Dispune citarea martorilor cu însoţitor.

    Incheiere de sedinta din 04.01.2022
  • Sedinta din data de 07.12.2021 la ora 11:00

    Complet: Complet Penal 2
  • Amână cauza

    Dispune citarea martorilor. Dispune emiterea unor mandate de aducere cu însoţitor.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2021
  • Sedinta din data de 09.11.2021 la ora 11:30

    Complet: Complet Penal 2
  • Amână cauza

    Emite mandate de aducere pe numele martorilor.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2021
  • Sedinta din data de 11.10.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet Penal 2
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de avocatul ales al inculpatului. Pune în vedere martorilor prezenţi să se prezinte la următorul termen acordat în vederea audierii.

    Incheiere de sedinta din 11.10.2021
  • Sedinta din data de 11.10.2021 la ora 10:00

    Complet: Penal 2
  • Termen intermediar

    dosar repartizat completului Penal 3 în urma desfiinţării completului Penal 2, conform Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 18/24.09.2021

  • Sedinta din data de 07.06.2021 la ora 10:00

    Complet: Penal 2
  • Amână cauza

    Dispune citarea martorilor cu mandate de aducere.

    Incheiere de sedinta din 07.06.2021
  • Sedinta din data de 10.05.2021 la ora 10:00

    Complet: Penal 2
  • Amână cauza

    Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată, amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 10.05.2021
  • Sedinta din data de 29.03.2021 la ora 10:00

    Complet: Penal 2
  • Amână cauza

    Dispune citarea celor 5 martori din rechizitoriu şi emiterea unei adrese către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Dr. Tr. Severin.

    Incheiere de sedinta din 29.03.2021
  • Sedinta din data de 18.01.2021 la ora 10:00

    Complet: Penal 2
  • Amână cauza

    Amână cauza în vedere depunerii declaraţiei autentificate cu privire la recunoşterea faptei.

    Incheiere de sedinta din 18.01.2021
  • Sedinta din data de 23.11.2020 la ora 10:00

    Complet: Penal 2
  • Amână cauza

    Având în vedere cererea de amânare formulată în vederea recunoaşterii, amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 23.11.2020
  • Sedinta din data de 12.10.2020 la ora 10:00

    Complet: Penal 2
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea emiterii unui mandat de aducere pentru inculpat.

    Incheiere de sedinta din 12.10.2020
  • Sedinta din data de 20.07.2020 la ora 10:00

    Complet: Penal 2
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 12.10.2020 ora 10.00.

    Incheiere de sedinta din 20.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD