C******* G*******
PetentP********** A***
IntimatÎn baza art. 592 şi art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul Chisălau Gheorghe, deţinut în Penitenciarul Aiud. Dispune întreruperea executării pedepsei de 2 ani, 3 luni şi 1640 de zile de închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 302/20.02.2019 a Judecătoriei Bacău rămasă definitivă la 18.09.2019 prin Decizia penală nr. 909/2019, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 590 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe durata întreruperii executării pedepsei, condamnatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României decât în condiţiile stabilite de instanţă; b) să ia legătura, în termen de 24 de ore, de la punerea în libertate, cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău pentru a fi luat în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum şi să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa situată în mun. Bacău, str. Dr. Victor Babeş, nr. 2, sc. A, ap. 27, jud. Bacău, fără informarea prealabilă a instanţei care a dispus întreruperea; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; e) să se prezinte, de îndată de la punerea în libertate, la unitatea sanitară cu profil oncologie la care urmează să facă tratamentul. În baza art. 590 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe durata întreruperii executării pedepsei, condamnatul trebuie să respecte următoarea obligaţie: a)să nu conducă niciun vehicul. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 591 alin. (4) din Codul de procedură penală, referitoare la revocarea întreruperii executării pedepsei în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite. Prezenta sentinţă va fi pusă în aplicare la data rămânerii definitive. În temeiul art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 lei, va fi virat în contul Baroului Alba din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului, În temeiul art. 273 alin. (5) din Codul de procedură penală, onorariul expertizei efectuate în cauză, în cuantum de 63 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia . Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.
Hotarare 733/2020 din 23.09.2020Amână cauza în vederea emiterii unei adrese către Penitenciarul Aiud, cât şi către Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca.
Incheiere de sedinta din 09.09.2020Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legală, precum şi în vederea emiterii unei adrese către IML Cluj Napoca.
Incheiere de sedinta din 12.08.2020Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legală.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020Amână cauza faţă de solicitarea petentului.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020Constată că Judecătoria Aiud are competenţa de a judeca prezenta cerere. Potrivit art. 591 al. 2 NCPP dispune efectuarea unei expertize medico-legale de către INSTITUTUL DE MEDICINĂ LEGALĂ CLUJ-NAPOCA. Se emite adresă către INSTITUTUL DE MEDICINĂ LEGALĂ CLUJ-NAPOCA în vederea efectuării expertizei medico-legale, cu obiectivele prev. de art. 589 alin 1 lit. a NCPP, cu menţiunea că faţă de împrejurarea că petentul nu deţine fonduri băneşti pentru achitarea expertizei aceasta va fi achitată din fondurile Ministerului Justiţiei. Se emite adresă către PENITENCIARUL AIUD în vederea prezentării petentului la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca la data şi ora ce vor fi stabilite de aceştia în vederea efectuării expertizei medico-legale. Pune în vedere condamnatului să achite contravaloarea expertizei medico-legale, iar dacă nu deţine venituri să comunice acest aspect instanţei, urmând în cazul în care nu deţine fondurile necesare, aceasta se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei, urmând a se emite o adresă în acest sens. Trimite dosarul nr. 1325/175/2020, în vederea repartizării aleatorii. Pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu de la 21 Mai 2020.
Incheiere de sedinta secreta din 21.05.2020