K***** L******
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 19.05.2020 în dosarul nr. 297/278/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul K***** L******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „port sau folosire fără drept de obiecte periculoase”, prevăzută şi pedepsită de art. 372 alin.2 C.p. rap.la art.372 alin.1 lit.a C.p. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 13 iulie 2020.
Incheierefinalacamerapreliminara90/2020 din 13.07.2020