K***** I***** I********** R* S**
CreditorF*** F*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC M.G.S. şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 279/2020 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC M.G.S., având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare KYPI SA, împotriva debitorului F.F., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 329/2019 din data de 29.04.2019, pronunţată de Judecătoria Salonta în dosarul nr. 1279/833/2019, definitivă prin Decizia civilă nr. 5/A/LP/2020 din data de 13.01.2020. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumelor de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, 438,76 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă, la care se vor adăuga penalităţi de 0,05%/ zi de întârziere, care se vor calcula începând cu data scadenţei până la data achitării efective a debitului, 241,24 lei reprezentând penalităţi de întârziere conform contractului şi 1.996,40 lei reprezentând debit restant, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită ocazionate cu efectuarea executării. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu azi, 22.06.2020.
Incheiere de executare silita 712/2020 din 22.06.2020