C**** N*** L*******
ReclamantB***** F****** d*******
PârâtD****** G******* A******
PârâtB***** M***** A****
PârâtT*** E**** F******
PârâtRecalifică cererea reclamantei ca fiind o cerere modificatoare. Faţă de acest aspect, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru aferente cererii modificatoare, pune in vedere reclamantei, sub sancţiunea anulării cererii, să indice masa partajabilă, respectiv compunerea acesteia, cu indicarea valorii obiectului cererii, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Citarea celorlalte părţi în vederea comunicării cererii modificatoare ?i a înscrisurilor anexate către pârâţi, cu men?iunea depunerii întâmpinării cu cel pu?in 10 zile înaintea termenului fixat. De asemenea, faţă de dispoziţiile art. 204 alin. 3 din C. pr. Civilă, faţă de momentul depunerii cererii modificatoare, urmează a fi citaţi pârâţii cu menţiunea de a preciza dacă îşi exprimă acordul expres pentru modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut de art. 204 alin. 1 din C. pr. Civilă. Introducerea în cauză şi citarea moştenitorului defunctei Borţoi Floarea, Borţoi Mădălin Nicuşor, ce nu a fost citat în cauză, precum şi citarea celorlalţi moştenitori din cuprinsul anexei 24, fila 6, vol. II. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar încheierea de verificare a evidenţelor notariale privind succesiunea defunctei Borţoi Floarea. Revenirea cu adresă la expertul Vlăsceanu Cornel, în vederea înaintării dovezilor de convocare a părţilor. Prorogă cererea de majorare onorariu. Amână judecarea cauzei la 31.01.2023, ora 11.00, complet C2-8, sala 3, pentru când se va cita moştenitorul Bortoi Mădălin Nicu?or si celelalte părţi care nu au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 22.11.2022Reface procedura de citare cu pârâta D****** G******* A****** urmând a se cita partea. Emite adresă către expert in vederea depunerii dovezilor de convocare a părtilor la expertiză. Prorogă celelalte cereri si majorarea onorariului expertului la următorul termen de judecată cu procedura legal indeplinită. Amână judecarea cauzei la 22.11.2022, ora 11.00, complet C2-8, sala 3, pentru când părtile prezente au termen in cunoştinţă si se citează părtile care lipsesc si pârâta D****** G******* A******. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 11.10.2022Având în vedere că prin Hotărârea nr. 16/31.05.2022 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Piteşti s-a dispus desfiinţarea completului C4-5 SP şi CC începând cu data 01.06.2022, cauzele au fost repartizate ciclic celorlalte completuri din cadrul Secţiei Civile. Prezentul dosar a fost repartizat completului C2-8, care a stabilit termen de judecată la data de 11.10.2022, ora 11.00. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 22.09.2022.
Incheiere de sedinta din 22.09.2022Revine cu adresă către domnul expert VLĂSCANU CORNEL, pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, constatând că nu se impune la acest moment aplicarea unor sancţiuni. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 22.09.2022. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2022
Incheiere de sedinta din 19.05.2022Admite cererea şi va dispune înlocuirea doamnei expert Mandu Lidia. Desemnează prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp. art 331 alin. 1 Cod procedură civilă, un nou expert în persoana domnului VLĂSCANU CORNEL, sens în care emite adresă în vederea efectuării raportului de expertiză. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Argeş pentru a se proceda la transferul de onorariu. Proroga discuţiile asupra raportului de expertiză întocmit de către domul Brumă Eugen, precum şi a cererii privind majorarea onorariului, cu menţiunea de a formula eventualele obiecţiuni cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 19.05.2022, ora 11.00. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Martie 2022
Incheiere de sedinta din 24.03.2022Încuviinţează în cauză proba cu înscrisuri. Încuviinţează proba cu expertiză specialitatea topografie, propusă de reclamantă, având ca obiectiv identificarea şi evaluarea bunurilor imobile terenuri ce compun masa partajabilă, urmând a se preciza şi cine le stăpâneşte în fapt. Desemnează prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp.art 331 alin. 1 Cod procedură civilă, pe domnul expert MANDU LIDIA, specialitatea topografie, stabilind onorariu provizoriu în sumă de 800 lei, în sarcina reclamantei. De asemenea, încuviinţează proba cu expertiză specialitatea construcţii propusă de reclamantă, având ca obiectiv identificarea şi evaluarea bunurilor imobile case ce compun masa partajabilă, urmând a se preciza şi cine le stăpâneşte în fapt. Desemnează prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp.art 331 alin. 1 Cod procedură civilă, pe domnul expert BRUMĂ EUGEN, specialitatea construcţii, stabilind onorariu provizoriu în sumă de 800 lei, în sarcina reclamantei. Pune în vedere reclamantei prin apărător să depună la dosar dovezile achitării onorariului provizoriu pentru experţi, în termen de 5 zile de la numire, după care se va emite adresă către experţi în vederea efectuării lucrărilor. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Argeş pentru a se comunica numele experţilor desemnaţi în cauză prin tragere la sorţi. Prorogă discuţiile asupra utilităţii probei testimoniale şi cu interogatoriu, după administrarea primelor categorii de probe. Amână judecarea cauzei la data de 24.03.2022, ora 11.00. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022Pune în vedere reclamantei să depună la dosar încheierea de verificare a evidenţelor notariale privind succesiunea defunctei Borţoi Floarea, sub sancţiunea suspendării judecăţii în temeiul disp. art. 242 Cod pr. Civilă. Dispune introducerea în cauză şi citarea moştenitorilor pârâtului Bortoi Ionut Adrian, decedat, respectiv Borţoi Ana Maria Cătălina, în calitate de fiică minoră, şi Borţoi Larisa Ionela, în calitate de soţie supravieţuitoare. În temeiul disp. art. 58 alin. 1 teza a doua Cod pr. civilă, desemnează, prin tragere la sorţi, un curator special dintre avocaţii Baroului Arges, în persoana d-lui Horjescu Dragoş care va fi citat la dezbateri, pentru a se apăra interesele pârâtei Borţoi Ana Maria Cătălina. Stabileşte remuneraţia pentru curatorul special în cuantum de 500 lei în sarcina reclamantei, în condiţiile art. 48 alin. 2 din OUG nr. 80/2013. Pune în vedere reclamantei să achite onorariul curatorului, în contul anume deschis în acest sens la Baroul Argeş şi să depună la dosar dovada achitării. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă, conform art. 229 Cod pr. civilă. Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2022, ora 10.30. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 04.11.2021Dispune comunicarea către pârâţi a cererii precizatoare, aflată la fila 68 din dosar, cu menţiunea de a formula întâmpinare, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat, sub sancţiunea decăderii. Pune în vedere reclamantei să indice până la următorul termen de judecată moştenitorii pârâtului Bortoi Ionut Adrian, decedat, depunând şi înscrisuri doveditoare, să refacă schema privind gradele de rudenie între părţi, de asemenea să depună, astfel cum s-a solicitat încă din procedura de regularizare, încheierea notarului public privind verificarea evidenţelor succesorale pentru defuncţii Borţoi Floarea şi Borţoi Florian. Având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul Bortoi Ionut Adrian, decedat, amână cauza şi reia procedura de citare, potrivit disp. art. 153 Cod pr. civilă, cu moştenitorii părţii decedate, de îndată ce vor fi indicaţi de către reclamantă. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă, conform art. 229 Cod pr. civilă. Amână judecarea cauzei la data de 04.11.2021, ora 10.30. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 09.09.2021