Dosar 132/190/2020 din 08.01.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 132/190/2020
Data dosar:
08.01.2020
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.12.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta SC PROFESIONAL CLAIMS SRL, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. şi intervenientul M******** E****** N******, având ca obiect pretenţii contractuale. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 328, 42 lei, cu titlu de diferenţă despăgubiri. Respinge petitele privind acordarea penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 405 lei cu titlu de cheltuieli de judecată proporţional cu pretenţiile admise. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bistriţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 06 decembrie 2021.

    Hotarare 2293/2021 din 06.12.2021
  • Sedinta din data de 24.11.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea în cauză pentru data de 06.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C.proc.civ.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2021
  • Sedinta din data de 15.09.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    studiere raport expertiză

    Incheiere de sedinta din 15.09.2021
  • Sedinta din data de 19.05.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet nr.4
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 06.05.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet nr.4 - Special
  • Încheiere

    Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 19.05.2021, ora 10:00, la data de 15.09.2021, C4, ora 10:00, cu citarea părţilor şi menţinerea dispoziţiilor stabilite anterior. Cu drept de a formula cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 06.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 06.05.2021
  • Sedinta din data de 10.03.2021 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    revenire adresă expert

    Incheiere de sedinta din 10.03.2021
  • Sedinta din data de 16.12.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    revenire adresă expert

    Incheiere de sedinta din 16.12.2020
  • Sedinta din data de 30.09.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    REVENIRE ADRESĂ EXPERT

    Incheiere de sedinta din 30.09.2020
  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 9:30

    Complet: Complet nr.4
  • Amână cauza

    administrare probe.

    Incheiere de sedinta din 03.06.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD