I******** D******
PetentI************ D* P****** J******* S****** - P****** O*** G*** H********
IntimatAdmite excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale, invocată de instan?ă, din oficiu. Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul I******** D******, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava,împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX nr. 315621/01.08.2020, ca tardiv introdusă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune în 2 exemplare la Judecătoria Gura Humorului, sub sancţiunea nulităţii, potrivit disp. art. 471 C.proc.civ. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, azi, 09.03.2021.
Hotarare 198/2021 din 09.03.2021Anulează cererea de chemare în judecată formulată de petentul I******** D******, ca netimbrată. Cu drept de reexaminare pentru petent în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri, care se va depune la Judecătoria Gura Humorului sub sancţiunea nulităţii. Dată în camera de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.09.2020.
Incheiere finala dezinvestire 518/2020 din 16.09.2020