S****** R*****
ReclamantS*** D*** I**** S*****
PârâtRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de petentul S. R. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 22 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.02.2021Admite în parte cererea formulată de reclamantul S. R., în contradictoriu cu pârâta S*** D*** I**** S***** Obligă pe pârâtă să calculeze şi să plătească reclamantului drepturile salariale aferente unui număr de patru ore de muncă suplimentară pe zi, determinate prin raportare la salariul minim pe economiei, calculate pentru fiecare zi lucrată de acesta în intervalul 07.11.2018-16.07.2020. Respinge în rest cerere ca neîntemeiată. Cu apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 19 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 170/2021 din 19.02.2021Amână pronunţarea la data de 19.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.02.2021Pt. administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 08.01.2021Pt. administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 20.11.2020Pt. administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 30.10.2020